DEV Community

Daniel sarica
Daniel sarica

Posted on

Într-o fabrică de producție din România, am găsit o pierdere zilnică de aproximativ 200 de ore de productivitate.

Într-o fabrică de producție din România, am găsit o pierdere zilnică de aproximativ 200 de ore de productivitate. Cauza era într-un loc unde nu se uita nimeni: WiFi-ul din hale. Aproximativ 100 de operatori foloseau scannere de coduri de bare pentru fiecare mișcare de produs pe linia de producție. Scannerele se deconectau de zeci de ori pe zi când treceau prin diferite zone - lângă utilaje cu motoare puternice, printre rafturi metalice, la marginile halelor. Operatorul scana, primea eroare, mergea câțiva metri, încerca din nou. Câteva secunde aici, câteva minute acolo, repetate de sute de ori pe zi între zeci de oameni. Suma totală, după măsurători săptămânale: echivalentul a 25 de operatori full-time pe care firma îi plătea, dar care, în medie, nu produceau nimic. În rapoartele financiare apărea ca "ore suplimentare". La HR, ca "tensiuni recurente între producție și administrație". La calitate, ca "erori de raportare ERP" (pentru că, în frustrarea de a nu putea scana, operatorii notau uneori manual și introduceau datele mai târziu, cu greșeli). Iar IT-ul intern, când era întrebat, răspundea că WiFi-ul funcționează. Și tehnic avea dreptate: WiFi-ul răspundea la ping, conectivitatea exista. Doar că existența conectivității nu garanta că un dispozitiv care se mișcă printr-o fabrică de mii de metri pătrați, printre echipamente industriale, va păstra acea conectivitate stabil. Iar pentru asta nu existau metrici interne. Pierderea exista, doar că fragmentată în alte categorii din rapoarte, unde nu o vedea nimeni cu adevărat.

Top comments (0)