Un client sună să întrebe de o funcționalitate promisă în ofertă.

Un client sună să întrebe de o funcționalitate promisă în ofertă. Problema e că produsul n-o are și nimeni din firmă nu a scris fraza respectivă, a scris-o un AI. Omul care a pregătit oferta i-a cerut lui ChatGPT „să sune mai convingător", a citit-o pe diagonală, arăta impecabil, a trimis-o. AI-ul completase golurile cu ce suna bine. Genul ăsta de incident nu apare în niciun raport de securitate, dar se întâmplă acum, în multe firme, în liniște: oferte „periate" cu AI, răspunsuri la reclamații scrise de Copilot, rapoarte către bancă sau auditor „doar reformulate". De cele mai multe ori iese bine (tocmai de-asta nu se discută). Problema e că AI-ul completează cu aceeași încredere și ce nu știe: o clauză care sună juridic dar nu există în contractul vostru, un procent „estimat" într-un raport oficial, o specificație inventată. Iar documentul pleacă cu antetul firmei și cu semnătura unui om. Reacțiile obișnuite: se interzice tot (și lumea folosește în continuare, de pe telefon) sau se ignoră subiectul (și afli de la client). Mai util e să avem o regulă scurtă, știută de toată lumea: ce tipuri de documente nu pleacă din firmă fără să fie citite integral de omul care răspunde de ele, și ce date nu intră în tool-uri publice. Nu oprești AI-ul din scris; te asiguri doar că ultima citire, înainte de trimitere, e a unui om.